Ce riscam daca nu dormim suficient. Câte ore ar trebui să ne odihnim pe noapte

În ritmul alert în care trăim acum, lipsa de somn este o problemă din ce în ce mai gravă. Dincolo de disconfortul şi de oboseala pe care le simţim după o noapte în care nu ne-am odihnit destul, efectele acestor stări sunt cât se poate de serioase.

Potrivit unui sondaj Gallup, aproximativ 40% dintre americani dorm mai puţin de 7 ore pe noapte (medicii recomadă între 7 şi 9 ore) şi 70 de milioane de americani suferă de tulburări de somn.

Dacă în anii 1940 oamenii dormeau în medie 8 ore, acum numărul orelor s-a redus la 6,8 pe noapte.

Iată câteva efecte şi riscuri pe care le implică lipsa de somn.

1. Iritabilitate: oboseala ne face să reacţionăm exagerat la evenimente minore, care altfel nu ar trebui să ne enerveze, de exemplu atunci când cineva ne întrerupe din lucru.

2. Dureri de cap: legătura dintre migrene şi lipsa de somn a fost observată de aproape un secol, dar medicii nu ştiu deocamdată cum s-o explice.

3.  Dificultatea de a învăţa: un studiu realizat pe elevi de liceu a demonstrat că, dacă aceştia începeau cursurile cu jumătate de oră mai târziu, astfel încât să doarmă mai mult, rezultatele la învăţătură erau mai bune.

4.  Îngrăşarea: persoanele care nu dorm suficient au un dezechilibru hormonal care le provoacă o creştere a poftei de mâncare, în special pentru alimente foarte bogate în calorii.

5. Oboseala afectează şi vederea. În cazuri extreme de lipsă de somn pot să apară: vedere tulbure, vedere dublă sau chiar halucinaţii.

6. Boli de inimă: lipsa de somn duce le creşterea tensiunii arteriale şi la o concentraţie mai mare de proteina C-reactivă, care provoacă boli cardiace. Aceste probleme apar la persoane care dorm aproximativ 4 ore pe noapte în loc de 8 ore, cât este necesar.

7. Reacţii mai încete:  orice decizie devine mai dificilă atunci când nu ne odihnim suficient.

8. Slăbirea sistemului imunitar: o singură noapte nedormită slăbeşte sistemul imunitar, iar organismul va fi mai predispus la orice infecţie, chiar şi la cele minore.

Sursa: descopera.ro

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *