Criminalii de pe Facebook. Cele 6 tipuri de infractori care folosesc reţeaua socială ca să ucidă

Cercetătorii britanici au identificat 6 tipuri de personalitate a utilizatorilor Facebook care folosesc reţelele de socializare pentru a comite diferite infracţiuni.

Poliţiştii au identificat deja 48 de “criminali de pe Facebook”, care au folosit această reţea pentru a-şi găsi victimele.

Pentru prima dată, cercetătorii au realizat un studiu care arată modul în care reţelele sociale pot influenţa comportamentul criminal.

Potrivit acestora, fiecare criminal se încadrează în următoarele 6 categorii: reactiv, informator, antagonist, fantezist, prădător, impostor.

1. Cele mai multe crime sunt comise de tipul reactiv (27,1% din totalul infracţiunilor prin Facebook). Reactivul este o persoană care vede fotografii sau comentarii pe Facebook, se enervează din cauza lor şi reacţionează extrem de violent.

Un exemplu în acest sens este Wayne Forrester, care şi-a ucis soţia după ce a citit pe Facebook mesajele scrise de ea, în care femeia anunţa că l-a părăsit.

2. Informatorul foloseşte Facebook pentru a spune altora că şi-a ucis victima sau că va comite o crimă. Astfel, acest criminal foloseşte reţeaua pentru a demonstra altora că are control asupra situaţiei.

În această categorie intră şi cei care anunţă că se vor sinucide şi folosesc Facebook pentru a transmite un ultim mesaj prietenilor.

3. Antagonistul este o persoană care se angajează în discuţii agresive online, care vor duce apoi la violenţe fizice, personale. De multe ori, asemenea scandaluri care încep pe Facebook se termină prin crime foarte violente.

4. Fanteziştii sunt cei care fac foarte greu diferenţa între realitate şi imaginaţie. Ei folosesc crima pentru a putea păstra o iluzie, pentru a împiedica aflarea adevărului şi pentru a putea trăi mai departe în lumea fantastică pe care şi-au creat-o.

5. Prădătorul este o persoană care îşi face un profil fals de Facebook pentru a-şi atrage victima în capcană, ca să ajungă faţă în faţă cu ea.

6. Impostorul este cel care scrie în numele altcuiva. De multe ori, impostorul preia controlul asupra contului victimei, pentru a da impresia că aceasta este încă în viaţă.

Studiul a fost realizat de Elizabeth Yardley şi David Wilson de la Universitatea Birmingham, care au analizat exemple de infractori din întreaga lume.

Dintre cele 48 de crime prin Facebook, 26 au avut loc în Marea Britanie. Cele mai multe victime erau femei.

Desigur, spune Elizabeth Yardley, Facebook nu poate fi invinuită pentru aceste crime, aşa cum nici un cuţit nu este considerat vinovat pentru o înjunghiere.

Sursa: descopera.ro / Sursa foto: shutterstock.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *