Poftele gravidelor, capriciu sau necesitate?

În perioada sarcinii, majoritatea femeilor susţin că au pofte alimentare neobişnuite. Uneori, sunt considerate mofturi ale gravidelor, alteori sunt explicate ştiinţific, prin transformările hormonale prin care trec femeile însărcinate.

Află care este realitatea! În timpul sarcinii, gravidele pot ajunge să evite anumite alimente pe care înainte le mâncau cu plăcere, deoarece le provoacă greaţă, şi să consume altele despre care, în trecut, nici nu ar fi vrut să audă, gen fast-food.

Explicaţia este simplă: mirosul şi gustul se modifică în perioada sarcinii din cauza transformărilor hormonale.

Un studiu efectuat arată că „de vină“ este, în principal, creşterea nivelului de estrogen, hormon implicat atât în apariţia poftelor alimentare neobişnuite, dar şi a senzaţiei de greaţă.

Pot semnala o carenţă

Poftele din timpul sarcinii pot exprima şi nevoile nutriţionale ale organismului femeii şi chiar ale fătului.

Nevoia de a mânca lactate sau fructe, de exemplu, poate semnala apariţia unei carenţe de calciu sau de vitamine. În cazul femeilor vegetariene, pofta de a consuma carne în timpul sarcinii poate fi semn de carenţă de fier.

De aceea, specialiştii recomandă ca femeile să-şi satisfacă poftele alimentare.

Pe de altă parte, femeile însărcinate sunt sfătuite să nu exagereze cu alimentaţia, astfel încât să nu ia foarte mult în greutate în această perioadă. Credinţa populară potrivit căreia nesatisfacerea unei pofte alimentare determină apariţia unor probleme fizice este doar un mit.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *